.M.U.S.I.C.

vineri, 28 august 2015

. Viață.

 O să fie o zi din cursul saptamanii.Patru statii cu autobuzul plin de oameni bătrâni,triști sau nebuni.Deabea aștept să cobor.Ba nu. De data asta nu.De data asta vreau să dureze mai mult până ajung la destinație. Cobor și ating asfaltul.Fără nici o privire către ceilalți, mă îndrept spre bloc.
Aș putea să merg cu ochii închiși.Știu fiecare colțisor din drum de la stație până acolo.A rămas aceeași scară veche și cojita de vopsea albastră.Deschid ușa și îmi rămâne pe mâini mirosul de rugină.Nu urc multe scări și dau de o ușă frumoasă din lemn.E ca și nouă.De miliarde de ori i-am trecut pragul.Fericită sau plânsă.Veselă sau nepăsătoare.  De cum deschid ușa, în față se poate vedea geamul de la dormitor care dă spre stradă.Înainte să ajung la el mă opresc pe balcon.Un balcon mic și drăguț pe care ieșeam la soare să îmi încălzesc oasele pentru că tot timpul era răcoare în casă.Mă așez apoi pe fotoliu și mă gândesc la nopțile în care mă chinuiam să adorm.Un fotoliu care se trage,vechi de 30 de ani,incomod, dar în care visam așa de frumos uneori.  Același covor pe care l-am călcat de atâtea ori,fie că vroiam sau nu.E plin de praf și de amintiri.Aceeași priveliște de la geamul din dormitor.Vechiul birou peste care am vărsat de atâtea ori acetonă și lacrimi în timp ce scriam. Aceleași dulapuri mari și greoaie în care stau și acum cateva din hainele EI elegante.Nu am avut curajul să îl deschid de prea multe ori. Mi-aș fi dorit să vina singură să îl deschidă, dar...
 Ating totul ușor, cu vârful degetelor, de parcă mi-ar fi frică să nu stric ceva. Și chiar îmi este frică...Îmi este frică pentru că într-o zi voi intra pe ușă și nu îl voi mai vedea pe tata stând pe fotoliul tras, bandajându-și piciorul bolnav.Îmi este frică pentru că nu voi mai putea sta cu el,fiecare pe fotoliul lui,uitându-ne la televizor și râzând cu gura până la urechi și glumind despre emisiunile de la televizor.Îmi este teamă că într-o zi nu îl voi mai auzi despre cum mă întreabă cum să își facă loc mai mult pe telefon să asculte melodiile lui vechi preferate.   Îmi este frică pentru că nu îl voi mai găsi în bucătărie,gătind cu atâta pasiune și plăcere. Îmi este frică pentru că nu îl voi mai găsi...Îmi este frică...
 Îmi este frică pentru că nu o voi mai găsi pe bunica în dormitor, cosând goblen.Îmi este frică pentru că nu o voi mai auzi pe bunica spunându-mi "să fi cuminte fata mamii".Îmi este frică pentru că nu voi mai avea pe cine să ajut să care de la piață legumele și fructele.
  Îmi este frică pentru că pe covorul pe care am pășit vor păși alți pași străini.Îmi este frică pentru că în locurile unde am plans o să râdă niște străini. Ei nu o să știe niciodată că în aceea casă au locuit trei suflete.Trei suflete calde,amare,triste,confuze și rănite în același timp.  Îmi este frică pentru că îmi voi pierde definitv cheia de la aceea ușă și nu va avea cine să mă certe..  Îmi este frică pentru că voi crește.Îmi este frică pentru că voi sta pe fotoliu și voi zâmbi și plânge în același timp și nu avea cine să mă întrebe ce am pățit.
................................................................................................................
 Îmi este frică pentru că mâine când voi merge pe acolo voi uita să îi îmbrățișez tare de tot.
 E 20:36. Cred că voi pleca. Oare s-au pus la somn?

miercuri, 18 septembrie 2013

.Ploaie De Stele.

 A fost odată ca niciodată o fată cu un coș de stele.Și când spun "ca niciodată" mă refer la faptul că era unică,nicodată nu se mai văzuse așa o fată ca ea.Avea niște ochi mari de culoarea pământului tomnatic pe care nu puteai să îi privești oricând.Nu toată lumea avea curajul să o privească când se zărea cu coșul ei purtat pe mâinile firave.Unii lăsau privirea în jos și se făceau că nu o văd pentru că știau că dacă ar fi privit'o drept în ochi le'ar fi străpuns trupul cu lumina și cu blândețea din privirea ei.Peste tot pe unde mergea purta cu ea coșul cu stele.Era un coș mic,vechi dar cu multe stele. Dar pe zi ce trecea,stelele au început să moară. Și atunci lumina din ochii ei a început să străpungă din ce în ce mai tare.De fiecare dată când plângea,mai murea câte o stea. Și din miile de stele micuțe din coș au mai rămas doar câteva. Ea știa că cu fiecare lacrimă vărsată,o viață micuță de stea se stinge.Și îi era ciudă pentru că nu putea să le salveze.Erau zile în care fără să își dea seama lacrimile curgeau necontenit și pur și simplu privea fără nici o putere cum se sting și coșul rămâne din ce în ce mai ușor.Era neputincioasă.    
  Până intr'o zi când a rămas cu o singură stea.O stea frumoasă,strălucitoare,pe care atunci când simțea că o năpădesc lacrimile o privea si steaua îi striga cu un glas de copil "nu plânge,gandeste'te că eu pentru tine trăiesc,vrei să mă vezi cum mă sting și eu?" Și atunci o punea înapoi în coșul ei și în loc de lacrimi apăreau pe față multe zâmbete de recunostiinta. 

["Până intr'o zi când a rămas cu o singură stea".]
  Și acea stea ești TU.

vineri, 26 iulie 2013

I.N.I.M.Ă.

Mi'a pus mâna pe inimă și după câteva secunde mi'a spus:
 -Dar nu simt nimic...
Așa e.Nu simți nimic.
 Pentru că ea se liniștește instantaneu atunci când simte mâna ta acolo.E atât de calmă,atât de caldă,atât de liniștită încât e și normal să nu o simți. Ea simte fiecare mișcare,fiecare atingere fină,fie chiar și din întâmplare
Dacă atunci când vine seara,simți o adiere plăcută,cu ușoară tentă de parfum de flori,uită-te în stânga ta.Tu nu dormi singur.Ea stă tot timpul pe pernă,lângă tine,parfumată și dulce și îți zâmbește.  Știu că tu nu o vezi pentru că e atât de mică dar emană așa multă dragoste... Să nu mai fi trist atunci când nu sunt lângă tine,să adorm pe umărul tău.Ea o să fie acolo în fiecare noapte să te vegheze.
 Tu poate nu știai până acum că ea a fost acolo întotdeauna dar eu am știut tot timpul că inima ta caldă,bună și blândă a fost și va fi mereu lângă mine,pe perna mea.

[...Acum știu de ce mi'a zis Îngerul că zâmbesc în somn...]

luni, 8 aprilie 2013

.Invincibili.

Inima fierbe.Printre crăpăturile pereților pot vedea raze de soare. Raze,care atingandu'ma,îmi tatuează sub piele clipele Noastre.Clipe care m'au făcut cea mai puternică din lume.Acum totul e clar.Te'ai născut ca să îmi pui zâmbetul pe față.E totul foarte clar.M'am născut doar pentru a te Iubi.
Nu a fost soare tot timpul.Ploi mărunte și nori negrii ne'au urmărit,dar noi am găsit unde să ne adăpostim.Nu a fost tot timpul lume bună și generoasă.Aveau măști caraghioase dar noi ne'am uitat unul la celălalt și ne'am promis că singurele măști pe care le vom purta vor fi la un bal mascat.
 Dacă m'a durut?Da.M'a durut când am spart ziduri de beton.M'am ridicat,m'am scuturat de praf și când mi'am ridicat privirea erai tu ca să îmi pui înapoi zâmbetul pe față.Dacă acum mă mai doare?Aș putea sparge sute de ziduri de beton cu mâinile goale și tot nu aș simți.Pentru că am devenit cea mai puternică.La propriu.
  Dar se pare că zidurile se dărâmă singure atunci când ne apropiem de ele.Oare de ce?
 
 [Râzând...]
 
 Pentru că împreună suntem Invincibili.



vineri, 2 noiembrie 2012

.Ploaie Și Dragoste.

Îngroapă`mi zâmbetul adânc în inima ta.Când o să îți fie dor de el va ieși singur la suprafață.El simte când ai nevoie de el.Și atunci deodată...va începe ploaia.
 Cu zâmbetul pe buze,cu genele încărcate de picături mici și dulci de ploaie,cu brațele firave deschise,cu tălpile desculțe scalzandu`se în bălțile calde,cu privirea spre degetul micuț...te voi aștepta.
Îți voi soarbe picăturile de ploaie caldă de pe gene și ne vom îmbăta cu șoapte.Văzându`ne,ploaia va cădea din ce în ce mai tare.Și așa...așezându`și stropii grăbiți peste săruturile noastre...ne va cununa.De fiecare dată când un strop te va atinge,mă vei simți.O să`ți întorci privirea și o să mă găsești lângă tine,acolo unde am stat mereu.O să mă strângi tare de mână și ne vom aminti amândoi de ziua aceea în care ploua cu cristale mici care m`au îmbrăcat toată în alb.   

luni, 24 septembrie 2012

.Iubire Alb-Negru.

 Iubitule... îmi curge nisip alb printre degete
 Și sânge fierbinte în vene
 Am stele de mare în păr
 Și buzele întredeschise ca să...

 Simt din ce în ce mai tare
 Parfumul scoicilor atârnate de
 Gâtul meu sărutându`l un 
        Înger.

Îți iau mâna și aripile în mâinile mele
 Prăbușindu`mă peste trupul tău
 Și zic
 Mai dă`mi un pahar de șoapte dulci.

 Îmi tremură glasul când îmi întorc
 Privirea spunându`ți două cuvinte
 Sacre.
 Cu fire de nisip pe umăr
 Ne luăm zborul spre capătul
 Lumii.


                  [Ți`am mai spus.Să te iubesc o eternitate mi se pare prea puțin.]










 

joi, 19 iulie 2012

.Perfecțiune Încarnată.

Mă rostogolesc ca un bulgăre de lumină și cad bucăți de piele de pe mine când ating pământul.Se făcea că era noapte și printre copacii bătrâni și înalți nu puteam vedea decât încă o noapte și mai neagră.Știam că sunt singură,dar nu mi`era frică.Învățasem asta și de aceea am zâmbit tot timpul.Începea să îmi fie frig și nu aveam ce să pun pe mine decât haina împletită din sentimente sincere și dulci și atât de parfumata de luna ațipită.Vroiam să pornesc cât mai repede în căutare,dar piciorele se înțepeniseră în iarba lungă și mișcătoare.Frica vroia încă un suflet pe care să pună stăpânire,dar eram de neînvins.Văzând că sufletul meu nu e ca celelalte,a chemat vântul.A crezut că el o să mă doboare.Dar ce ciudat! Acesta a început să se învârtă ușor pe lângă mine,să mă adulmece și mai apoi să ajungă să nu se mai sature să se joace în părul meu,inundând pădurea cu o mireasmă bogată de iasomie și portocal.Era plăcut,așa că am închis ochii și am simțit că iarba creștea și mai mare la fiecare tur al vântului și mă acoperea până la gât,ferindu`mă de umbra nopții viclene.
Nu știu cât timp a trecut,dar când m`am trezit era tot noapte.Doar că vântul începuse să umble cu viteză în jurul meu,iarba clătinându`se dintr`o parte în alta,speriată,copacii aplecându`și asupra mea crengile urâte și aspre,noaptea oglindindu`se tot mai tare în ochii mei.Când credeam că trupul meu o să ajungă hrană viețuitoarelor neprihănite ale pădurii,mi`am dat seama că ăsta era modul lor de a anunța o veste.Eram confuză și îmi simțeam din nou picioarele înțepenite.Frica dispăruse complet,plecând în căutarea altui suflet.După câteva ceasuri bune,se așternu o liniște profundă.Atât de liniște,încât îmi auzeam urechile vâjâind.Am închis din nou ochii,neștiind ce mă așteaptă. După câteva secunde,deschizându`i,mă aflam în alt loc.Totul se schimbase în doar câteva clipe.Era un peisaj de poveste.Copacii verzi și plini de grauri,iarba de un verde aprins și moale,vântul călduț și domol care îmi cânta ceva vechi.
 Aud un zgomot care tulbură toată liniștea de dinainte.O lumină puternică se apropia din ce în ce mai tare de mine.Ca un bulgăre de lumină.Atât de puternic...și atât de plăcut.Un fior îmi cutremură tot trupul și sunt din ce în ce mai curioasă. Lumina rămâne pe loc și văd că se înalță,vrând poate să ajungă la cer.Dar ce vrea să însemne?
 Simțind o privire care mă studia și mă fixa puternic,inima începe să o ia la goană.Treptat,bulgărele de lumină începe să se transforme.Ce apăru pe chipul meu atunci nu o să pot descrie niciodată și nici cei mai consacrați poeți nu pot să facă asta,cu tot arsenalul lor bogat de cuvinte.
 Bulgărele s`a transformat în doi ochi atât de dragi mie,în cel mai dulce chip,în cel mai nelumesc chip,atât de gingaș și de perfect.L`am recunoscut de îndată.El a fost mereu acolo și m`a supravegheat.El a trimis vântul,copacii,chiar și frica,cunoascandu`mă atât de bine și având încredere că nu o să mă las doborâta de nimic.A fost acolo tot timpul suflându`mi căldură și iubire... A fost mereu lângă mine și eu l`am iubit chiar înainte de a`l cunoaște.A fost și va fi mereu... 
Iubirea mea,dragostea mea...tu ești dovada că perfecțiunea chiar există și eu am fost prima care a întâlnit`o.
 [Căci fără tine aș fi ca un fir de nisip în deșert...]
 
 Tu îmi dăruiești zi de zi din perfecțiunea ta și așa am ajuns să fim perfecți într`o lume imperfectă!!           

sâmbătă, 26 mai 2012

.Un An...De Fericire.



 
Trupurile ni se transformă în spirale
Când omenirea dispare în noapte şi
Astrele se aşează în braţele tale
Căutând vise ce le`au crezut departe.

Fire roșii de mătase înconjoară
 Liniștea asurzitoare dintre ploi
 Eram doar un suflet rătăcit odinioară
 Și am fost salvată de voi...  

 De lumina din încheietura viselor
 De poveștile care își căutau sfârșitul
 De tine pășind pe vârful petalelor
 De steaua care ne urmărea cu gândul. 

Nu am ce să mai cer de la viață
 Când am lângă mine tot ce e mai
 Valoros și strâns legat cu ață
 Aurită cu stropi de soare și vai... 

 Ne înecăm din nou în valuri
 De fericire și oceane de dor
 Dar revenim pe aceleași maluri
 Scăldate de amintiri și e atât de ușor 

Să mă transform în cel mai rar
 Diamant când îmi atingi aripile.
 E cel mai divin dar
 Când luna ne privește trupurile. 

O veșnicie e prea puțin pentru mine
 Să îți arăt câtă dragoste se poate ascunde
 Sub pielea arsă de zâmbete pentru tine.
 În sufletele noastre pătrunde 

    …Numai praf de fericire amestecat cu fantezii dulci...
                                    Cu multã dragoste,
                               A ta veşnicã iubire… ♥

    [Paralizez la gândul că aș fi putut să nu te am...]                     

luni, 7 mai 2012

.Povestea Dragostei.


 Draperiile erau trase pe jumătate.Dimineața venise de câteva ore bune și adusese cu ea un soare generos și nerăbdător să`i mângâie umerii de catifea.Deschise ochii și chipul i s`a inundat de strălucire și zâmbete.Acum,alături de el,strălucea mai tare ca soarele.Genele`i erau încă somnoroase și știa că se află între două tărâmuri:tărâmul viselor magice și realitatea care era și mai magică.În final,genele au învins și începu să deseneze în minte clipe din viitor.Se vedea pe ea alergând pe un câmp cu flori de floarea-soarelui mai mari decât ea,numai bune pentru a se putea ascunde și pentru a`i sări în brațe pe neașteptate.Îl vedea pe el cu mâinile tot timpul întinse pentru a o cuprinde în brațele lui puternice și în care,deși era mică,se simțea și mai mică dar atât de iubită și de fericită.Se vedea râzând tot timpul,cu părul roșcat fluturat de vântul călduț și care se potrivea atât de bine cu galbenul florilor,mai bine decât într`un tablou cu un peisaj de vară.Se opri atunci când simți mâna lui peste umerii goi.Tresări și în mai puțin de o secundă se afla ghemuită între aripile mari și moi,pe care i le desenase cu puțin timp în urmă.Orele se scurgeau repede atunci când desena sau visa.Soarele era acum stăpân peste cer și era atâta liniște și pace în sufletele lor.
 Locul lui era între gât și umăr.Uneori chiar îl ruga să își așeze capul acolo pentru a`și contura și mai bine siluetele lor dansând cu macii.Se simțea atât de împlinită alături de el,încât bucuria imensă din suflet avea să explodeze.Îi plăcea să se strâmbe,să se prostească,să râdă în hohote,să mănânce ciocolată,știind că este privită cu cei mai dulci ochi și admirată până în cel mai mic detaliu.Asta era lumea ei,pe care a desenat`o de mii și mii de ori și care astăzi...era numai și numai a ei. Era un regat bogat în devenire și ea era cea mai puternică și fericită regină.  
 Purta un tricou alb de`al lui,care îi scotea în evidență picioarele lungi,puțin bronzate.Era ciufulită și cu bunătatea care i se citea pe chip putea salva multe vieți.
 -"Ești frumoasă!"
 Neasteptandu`se,inima stătea să îi plesnească și să elibereze toată dragostea în particule colorate și sclipitoare. Și cum inima a rezistat,dragostea care se afla acolo s`a înmulțit.Da.Deși e mică,are cea mai puternică inimă.
 În sufletele mici încape cea mai multă dragoste.

[... Pentru că o secundă fără tine mă va trimite direct în deșert... ]

                                                  Cu multă dragoste,
                                                                         Dragostea ta.

vineri, 30 martie 2012

.Ea...Pentru Totdeauna.

Are un nume simplu și frumos.Îi place dar preferă să fie alintată.Are ochi căprui și mari,cu care știe să se uite atât de gingaș la tine,încât simți că te topești.E matură,dar pare o copilă când se îmbracă în fuste colorate și își agață în păr o floare.Zâmbetul...e de neuitat.Umple camera de lumină cu el.Și gropițele ei micuțe ascund amintiri urâte,de pe vremea când chiar era o copilă.Uneori,deabea se privește în oglindă.Dar atunci când merge pe stradă și observă alte fețe,își dă seama de frumusețea ei și pentru un timp dispar toate îndoielile.Și zâmbește...și ochii i se micșorează și cu genele ei lungi pare de neînvins.Nu trebuie să o superi,pentru că e mică și inima ei e slăbită,nu ar mai rezista încă o dată.O să te răsplătească așa cum știe ea cel mai bine:prin gesturi simple,atunci când te aștepți mai puțin,dar gândite și făcute din tot sufletul.Are planuri mari de viitor, e o visătoare înrăita și are o dragoste imensă pentru tot ce e frumos și bun.Se calmează doar cu ajutorul unei mâini calde pe umărul ei,cu vocea cu care s`a obișnuit și care a devenit ca un drog și cu un sărut pe buzele nerujate.Îi place să stea ghemuită în pat,să te studieze cu atenție,să îți admire genele blonde și să se strâmbe. Îi place să spună povești în șoaptă,să mai deschidă ochii din când în când să vadă dacă dormi.Îi place că în sfârșit are pentru cine trăi E o luptătoare și toată viața va fi.Se va lupta cu noaptea,cu hoții de stele,cu toți cei care vor încerca să îi tulbure fericirea,care vine din lucruri mărunte. Acum,ascultă`mă cu atenție.Când o vei vedea,apuc`o de mijlocul ei subțire și fugi cu ea.Când vezi că obosește,uită`te în ochii ei și spune`i ce s`ar întâmpla cu tine fără ea pe această lume...
Ce vei primi în schimb?
Ascultă`mă și vei vedea...