.M.U.S.I.C.

duminică, 24 ianuarie 2010

.The End.


Suna telefonul.
-Of,sper sa nu fie iarasi....Alo?
-Buna iubita mea.Ce faci?
-Aaaa...Buna.Acum plec de la servici.
-Te-am sunat sa iti zic ca te astept diseara pe la mine.Am o surpriza pentru tine.
-Stii ca imi plac surprizele.Bine.La 8 jumatate sunt la tine.Auzi...ce sa cump......Ocupat. Desi de dimineata ii fusese rau si cu greu s-a putut concentra la servici,dupa telefonul care il primise ziua parca devenise mai senina iar ei ii revenise culoarea rosie in obraji.Ramase cateva secunde bune cu telefonul in mana,privind in gol.Un zambet de copil inocent aparu pe fata ei palida si simti cum intregul ei corp era invadat de emotii.Trecuse ceva timp de cand el nu o mai surprinsese in mod placut,ba chiar se gandea ca nu o mai place,ca s-a plictisit si ca o tine doar ca sa nu fie singur.
Isi stranse repede lucrurile si se indrepta cu pasi mari spre statia de autobuz.Era nerabdatoare.Vroia sa ajunga cat mai repede acasa,sa faca o baie fierbinte si sa isi puna rochia pe care si-o cumparase zilele trecute la jumatate de pret.Stia ca lui ii placea sa o vada cu ceva nou si sa ii faca complimente.
"Of,tot timpul se intampla asa.Nu vine niciodata cand trebuie".
Devenise agitata si ii paru rau ca nu isi cumparase rujul acela care credea ea ca o face mai senzuala.Deschise usa si isi aminti ca de dimineata nu mai apucase sa stranga,grabindu-se la servici.Motanul ii simtise prezenta si se alinta pe la picioarele ei.
-Lasa-ma.Nu am chef de tine acum.
Nu stia care era primul lucru pe care sa il faca.Vroia ca in seara asta sa arate cum nu a mai aratat niciodata.In ultimul timp nu prea avusese timp pentru ea,le vedea pe alte femei pe strada si i se parea ca nu e feminina.Baia fierbinte parca o molesise dar deabea astepta sa il aiba in fata ei.Isi scoase rochia de pe umeras si o aseza pe pat.
-Codi...care pantofi crezi ca merg mai bine?
Motanul dadu de doua ori din coada si pleca nepasator.
Isi pieptanase parul lung care mirosea a trandafiri si isi puse cu atentie rochia cea noua.Isi puse pantofii pe care ii gasise cel mai la indemana si se duse la oglinda.Genele ei lungi nu mai aveau nevoie de rimel,obrajii nu mai aveau nevoie de fard,fiind rosie de la caldura si emotie.Isi contura foarte putin buzele cu rujul ei preferat.A stat cateva minute in fata oglinzii,gandindu-se la reactia lui.Zambi,dezvaluindu-si dintii ca niste perle micute.8 fix.Perfect.Cu tot cu gasitul unui taxi,se gandea ca o sa ajunga exact la timp.Avusese noroc si gasise repede o masina.Soferul o privea pe furis in timp ce conducea.Avea un chip pe care nu puteai sa nu il remarci,dintre atatea chipuri de femei.Inima incepuse sa ii bata cu putere si ii era cam frig in acei pantofi.La 8 si un sfert era in fata blocului lui.Se uita in sus,la geamul lui.Lumina era stinsa.Urca totusi pentru ca i se facuse si mai frig.In fata usii,isi mai trecuse inca o data mana prin par,aranjandu-si suvita care nu vroia sa stea nici cum si suna.
Nu se auzea nici un zgomot dincolo de usa.Insista si puse mana pe clanta.Usa era inchisa.Isi aminti de locul unde ii lasase el o cheie in caz de are nevoie de ceva.Se gandea ca poate uitase sa cumpere ceva si plecase in graba.Deschise usa incet si pasi usor,aprinzand lumina.Inima ii statuse in loc si simtea cum se sufoca.O bucata de hartie statea rezemata de veioaza,alaturi de cateva lucruri marunte ale ei pe care le uitase in noptile trecute.Lua hartia in mana ei inghetata si citi:"Imi pare rau dar nu pot sa mai continui.Nu te merit.Asa e cel mai bine.Ti-am gresit mult si nu meriti asta.O sa gasesti pe cineva care sa te faca fericita.Eu nu pot.Imi pare rau..."Doua cuvinte se vedeau ca au fost sterse pe fuga:Te IUbesc.
Mototoli hartia si se repezi pe scari.Nu mai putea sa se abtina.Se puse in genunchi in mijlocul trotuarului si lacrimile ii curgeau pe asfaltul rece.Nu mai simtea frigul,nu ii mai pasa ca isi strica rochia...nu ii mai pasa.Era sigura ca el nu plecase singur...


sâmbătă, 16 ianuarie 2010


Gata.Iau o pauza.Simt ca m-au lasat puterile,nu mai pot continua asa.Nu mai pot sa lupt cand toate sperantele s-au pierdut,nu mai pot sa simt cand in suflet e mereu intuneric.Trebuie sa imi odihnesc aripile prafuite si grele.Nu mai pot sa zbor cand mi-au fost atinse de atata dor si nepasare.Nu sunt nici fericita nici trista.Nu stiu ce a mai ramas din mine.Poate doar niste zambete false pentru ca ceilalti din jur sa nu vada ca m-am pierdut definitiv.In curand o sa ma sting de tot.Tot ce pot sa iti las e acea pereche de aripi.Sa nu iti fie frica,vei invata sa le porti si vei face si tu fericita o persoana.Eu nu am reusit asta.Am ranit persoane dragi...poate asa mi-e firea.Imi intorc privirea atunci cand ma uit in ochii mei in poze.Tu de ce nu ma privesti?Nu iti fie teama,sunt tot eu...doar ca fara suflet...L-am ucis...
Iarta-ma si promite-mi ca vei avea grija de ELE...

miercuri, 6 ianuarie 2010

.Pentru Ea.

Se trezise de dimineata cu acel gand pe care il avea de mult.Nu avea chef sa mearga la scoala desi stia ca trebuie.Isi bause cafeaua fara zahar apoi se imbracase mai elegant decat de obicei.Frigul de afara o imbujora si acum i se vedeau mai bine ochii mari cu gene lungi.Dar ea nu mai simtea frigul de afara.Simtea de parca ar fi avut sute de fluturi in stomac care se chinuiau sa iasa.Inima ii batea mai tare ca niciodata.In autobuz aceiasi oameni posomorati si palizi ca de obicei.Putea vedea pe fetele lor chinul din interior care ii macina.

Doar un copil zambea,stand cuminte alaturi de mama lui,privind pe geam cum cad fulgii de zapada.Privindu-l,o lacrima ii aparu in coltul ochiului.Zambi si ea spre copil inainte sa coboare din autobuz.O fata inalta,imbracata in negru,cu un trandafir rosu in mana pasea incet pe zapada,atragand privirile unor straini nehotarati.Nu era prima oara cand facea drumul acela dar niciodata nu se mai simtise atat de dezorientata,pierduta.Ca si cum ar fi stiut ca din clipa in clipa cineva ar fi venit si i-ar fi smuls inima din piept care continua sa ii bata la fel de tare.Cu cat se apropia mai mult de acel loc cu atat mai multe lacrimi ii invadau obrajii rosii,asa cum erau si petalele trandafirului pe care il tinea in mana ei slabuta.Trase aer in piept si se asezase pe bancuta veche.Lacrimile continuau sa cada pe pamantul rece si inghetat.Isi aduse aminte de toate acele clipe,putine care au fost alaturi de ea...Acum nu mai avea pe umarul cui sa isi aseze capul si sa adune sperante...Nu mai avea nimic de oferit.Toate s-au dus,toate s-au spulberat din clipa cand a plecat...NU mai avea ce sa i se mai fure pentru ca lumea ei era alaturi de ea.Cand se gandea ca a pierdut-o atat de usor.De mii de ori isi imaginase cum ar fi fost daca...
Isi puse capul in palme.Lacrimile nu se mai opreau...
Ii promisese ca o sa nu o sa o mai dezamageasca si o ruga sa ii dea putere pentru a se lupta.I-a mai spus sa o astepte si pe ea acolo unde e...Aseza trandafirul pe mormantul acoperit de zapada.Isi afunda mainile in buzunar si pleca fara sa mai priveasca inapoi.
Ar fi facut orice sa poata opri lacrimile...