.M.U.S.I.C.

joi, 19 iulie 2012

.Perfecțiune Încarnată.

Mă rostogolesc ca un bulgăre de lumină și cad bucăți de piele de pe mine când ating pământul.Se făcea că era noapte și printre copacii bătrâni și înalți nu puteam vedea decât încă o noapte și mai neagră.Știam că sunt singură,dar nu mi`era frică.Învățasem asta și de aceea am zâmbit tot timpul.Începea să îmi fie frig și nu aveam ce să pun pe mine decât haina împletită din sentimente sincere și dulci și atât de parfumata de luna ațipită.Vroiam să pornesc cât mai repede în căutare,dar piciorele se înțepeniseră în iarba lungă și mișcătoare.Frica vroia încă un suflet pe care să pună stăpânire,dar eram de neînvins.Văzând că sufletul meu nu e ca celelalte,a chemat vântul.A crezut că el o să mă doboare.Dar ce ciudat! Acesta a început să se învârtă ușor pe lângă mine,să mă adulmece și mai apoi să ajungă să nu se mai sature să se joace în părul meu,inundând pădurea cu o mireasmă bogată de iasomie și portocal.Era plăcut,așa că am închis ochii și am simțit că iarba creștea și mai mare la fiecare tur al vântului și mă acoperea până la gât,ferindu`mă de umbra nopții viclene.
Nu știu cât timp a trecut,dar când m`am trezit era tot noapte.Doar că vântul începuse să umble cu viteză în jurul meu,iarba clătinându`se dintr`o parte în alta,speriată,copacii aplecându`și asupra mea crengile urâte și aspre,noaptea oglindindu`se tot mai tare în ochii mei.Când credeam că trupul meu o să ajungă hrană viețuitoarelor neprihănite ale pădurii,mi`am dat seama că ăsta era modul lor de a anunța o veste.Eram confuză și îmi simțeam din nou picioarele înțepenite.Frica dispăruse complet,plecând în căutarea altui suflet.După câteva ceasuri bune,se așternu o liniște profundă.Atât de liniște,încât îmi auzeam urechile vâjâind.Am închis din nou ochii,neștiind ce mă așteaptă. După câteva secunde,deschizându`i,mă aflam în alt loc.Totul se schimbase în doar câteva clipe.Era un peisaj de poveste.Copacii verzi și plini de grauri,iarba de un verde aprins și moale,vântul călduț și domol care îmi cânta ceva vechi.
 Aud un zgomot care tulbură toată liniștea de dinainte.O lumină puternică se apropia din ce în ce mai tare de mine.Ca un bulgăre de lumină.Atât de puternic...și atât de plăcut.Un fior îmi cutremură tot trupul și sunt din ce în ce mai curioasă. Lumina rămâne pe loc și văd că se înalță,vrând poate să ajungă la cer.Dar ce vrea să însemne?
 Simțind o privire care mă studia și mă fixa puternic,inima începe să o ia la goană.Treptat,bulgărele de lumină începe să se transforme.Ce apăru pe chipul meu atunci nu o să pot descrie niciodată și nici cei mai consacrați poeți nu pot să facă asta,cu tot arsenalul lor bogat de cuvinte.
 Bulgărele s`a transformat în doi ochi atât de dragi mie,în cel mai dulce chip,în cel mai nelumesc chip,atât de gingaș și de perfect.L`am recunoscut de îndată.El a fost mereu acolo și m`a supravegheat.El a trimis vântul,copacii,chiar și frica,cunoascandu`mă atât de bine și având încredere că nu o să mă las doborâta de nimic.A fost acolo tot timpul suflându`mi căldură și iubire... A fost mereu lângă mine și eu l`am iubit chiar înainte de a`l cunoaște.A fost și va fi mereu... 
Iubirea mea,dragostea mea...tu ești dovada că perfecțiunea chiar există și eu am fost prima care a întâlnit`o.
 [Căci fără tine aș fi ca un fir de nisip în deșert...]
 
 Tu îmi dăruiești zi de zi din perfecțiunea ta și așa am ajuns să fim perfecți într`o lume imperfectă!!           

4 nimicuri:

Lxi spunea...

Ce superb ai descris iubirea in forma ei pura,sincera!Congrats!:)

╚» ●๋° ♫♫ Cr♪SSu ♫♫ ●๋° «╗ spunea...

Multumesc Lxi:*

Ramona . spunea...

Hei, am o leapsa pentru tine!
http://autopsiedeganduri.blogspot.ro/2012/07/leapsa.html

Anna spunea...

frumos! :D

Trimiteți un comentariu

ganduri