.M.U.S.I.C.

miercuri, 18 septembrie 2013

.Ploaie De Stele.

 A fost odată ca niciodată o fată cu un coș de stele.Și când spun "ca niciodată" mă refer la faptul că era unică,nicodată nu se mai văzuse așa o fată ca ea.Avea niște ochi mari de culoarea pământului tomnatic pe care nu puteai să îi privești oricând.Nu toată lumea avea curajul să o privească când se zărea cu coșul ei purtat pe mâinile firave.Unii lăsau privirea în jos și se făceau că nu o văd pentru că știau că dacă ar fi privit'o drept în ochi le'ar fi străpuns trupul cu lumina și cu blândețea din privirea ei.Peste tot pe unde mergea purta cu ea coșul cu stele.Era un coș mic,vechi dar cu multe stele. Dar pe zi ce trecea,stelele au început să moară. Și atunci lumina din ochii ei a început să străpungă din ce în ce mai tare.De fiecare dată când plângea,mai murea câte o stea. Și din miile de stele micuțe din coș au mai rămas doar câteva. Ea știa că cu fiecare lacrimă vărsată,o viață micuță de stea se stinge.Și îi era ciudă pentru că nu putea să le salveze.Erau zile în care fără să își dea seama lacrimile curgeau necontenit și pur și simplu privea fără nici o putere cum se sting și coșul rămâne din ce în ce mai ușor.Era neputincioasă.    
  Până intr'o zi când a rămas cu o singură stea.O stea frumoasă,strălucitoare,pe care atunci când simțea că o năpădesc lacrimile o privea si steaua îi striga cu un glas de copil "nu plânge,gandeste'te că eu pentru tine trăiesc,vrei să mă vezi cum mă sting și eu?" Și atunci o punea înapoi în coșul ei și în loc de lacrimi apăreau pe față multe zâmbete de recunostiinta. 

["Până intr'o zi când a rămas cu o singură stea".]
  Și acea stea ești TU.

vineri, 26 iulie 2013

I.N.I.M.Ă.

Mi'a pus mâna pe inimă și după câteva secunde mi'a spus:
 -Dar nu simt nimic...
Așa e.Nu simți nimic.
 Pentru că ea se liniștește instantaneu atunci când simte mâna ta acolo.E atât de calmă,atât de caldă,atât de liniștită încât e și normal să nu o simți. Ea simte fiecare mișcare,fiecare atingere fină,fie chiar și din întâmplare
Dacă atunci când vine seara,simți o adiere plăcută,cu ușoară tentă de parfum de flori,uită-te în stânga ta.Tu nu dormi singur.Ea stă tot timpul pe pernă,lângă tine,parfumată și dulce și îți zâmbește.  Știu că tu nu o vezi pentru că e atât de mică dar emană așa multă dragoste... Să nu mai fi trist atunci când nu sunt lângă tine,să adorm pe umărul tău.Ea o să fie acolo în fiecare noapte să te vegheze.
 Tu poate nu știai până acum că ea a fost acolo întotdeauna dar eu am știut tot timpul că inima ta caldă,bună și blândă a fost și va fi mereu lângă mine,pe perna mea.

[...Acum știu de ce mi'a zis Îngerul că zâmbesc în somn...]

luni, 8 aprilie 2013

.Invincibili.

Inima fierbe.Printre crăpăturile pereților pot vedea raze de soare. Raze,care atingandu'ma,îmi tatuează sub piele clipele Noastre.Clipe care m'au făcut cea mai puternică din lume.Acum totul e clar.Te'ai născut ca să îmi pui zâmbetul pe față.E totul foarte clar.M'am născut doar pentru a te Iubi.
Nu a fost soare tot timpul.Ploi mărunte și nori negrii ne'au urmărit,dar noi am găsit unde să ne adăpostim.Nu a fost tot timpul lume bună și generoasă.Aveau măști caraghioase dar noi ne'am uitat unul la celălalt și ne'am promis că singurele măști pe care le vom purta vor fi la un bal mascat.
 Dacă m'a durut?Da.M'a durut când am spart ziduri de beton.M'am ridicat,m'am scuturat de praf și când mi'am ridicat privirea erai tu ca să îmi pui înapoi zâmbetul pe față.Dacă acum mă mai doare?Aș putea sparge sute de ziduri de beton cu mâinile goale și tot nu aș simți.Pentru că am devenit cea mai puternică.La propriu.
  Dar se pare că zidurile se dărâmă singure atunci când ne apropiem de ele.Oare de ce?
 
 [Râzând...]
 
 Pentru că împreună suntem Invincibili.