.M.U.S.I.C.

miercuri, 18 septembrie 2013

.Ploaie De Stele.

 A fost odată ca niciodată o fată cu un coș de stele.Și când spun "ca niciodată" mă refer la faptul că era unică,nicodată nu se mai văzuse așa o fată ca ea.Avea niște ochi mari de culoarea pământului tomnatic pe care nu puteai să îi privești oricând.Nu toată lumea avea curajul să o privească când se zărea cu coșul ei purtat pe mâinile firave.Unii lăsau privirea în jos și se făceau că nu o văd pentru că știau că dacă ar fi privit'o drept în ochi le'ar fi străpuns trupul cu lumina și cu blândețea din privirea ei.Peste tot pe unde mergea purta cu ea coșul cu stele.Era un coș mic,vechi dar cu multe stele. Dar pe zi ce trecea,stelele au început să moară. Și atunci lumina din ochii ei a început să străpungă din ce în ce mai tare.De fiecare dată când plângea,mai murea câte o stea. Și din miile de stele micuțe din coș au mai rămas doar câteva. Ea știa că cu fiecare lacrimă vărsată,o viață micuță de stea se stinge.Și îi era ciudă pentru că nu putea să le salveze.Erau zile în care fără să își dea seama lacrimile curgeau necontenit și pur și simplu privea fără nici o putere cum se sting și coșul rămâne din ce în ce mai ușor.Era neputincioasă.    
  Până intr'o zi când a rămas cu o singură stea.O stea frumoasă,strălucitoare,pe care atunci când simțea că o năpădesc lacrimile o privea si steaua îi striga cu un glas de copil "nu plânge,gandeste'te că eu pentru tine trăiesc,vrei să mă vezi cum mă sting și eu?" Și atunci o punea înapoi în coșul ei și în loc de lacrimi apăreau pe față multe zâmbete de recunostiinta. 

["Până intr'o zi când a rămas cu o singură stea".]
  Și acea stea ești TU.